Un zambet cat o mie de cuvinte

0

Denisa a fost un caz emotionant, dificil din punct de vedere medical, dar si extrem de delicat – vorbim despre un copil de 10 ani respins in numeroase clinici din Bucuresti si Valcea, din cauza varstei si a complexitatii problemelor dentare. Pentru noi, acestea au fost exact motivele care ne-au determinat sa o ajutam sa redevina un copil zambitor si sanatos.

 

reabilitareTeddyCare

Asadar, tratamentele au inceput cand Denisa avea 10 ani si au durat mai bine de doi ani si jumatate, deoarece cazul a fost unul complex, presupunand: reabilitare totala interdisciplinara, ortodontie, odontoterapie, protetica restaurativa.

reabilitareTeddyCare

reabilitareTeddyCare

Problemele Denisei au inceput odata cu pierderea dintilor de lapte, afectati de carii cauzate de biberon si de introducerea prematura si in exces a zaharului in alimentatie.

Pierderea timpurie a dintilor de lapte a avut ca efect insa si deteriorarea precoce a dentitiei permanente (multiple carii in diverse stadii de gravitate pe dintii permanenti).
Din cauza complexitatii problemelor aparute, a fost nevoie de rezolvarea interdisciplinara a cazului, care a constat in:
· Tratament ortodontic – necesar deoarece ocluzia era complet modificata in urma distructiei dintilor frontali. Medicul ortodont a optat pentru aparatul dentar Daemon pe ambele arcade. Motivul pentru care a ales acest tip de aparat a fost varsta mica a pacientei, oasele maxilare fiind inca nedezvoltate complet la acel moment, astfel incat era necesar un aparat care sa efectueze o presiune mai scazuta pe dinti (acest aparat foloseste forte mai usoare pentru pozitionarea ideala a dintilor). Tratamentul ortodontic s-a intins pe o perioada de 20 de luni.
· Tratamentul cariilor – efectuat pentru inlaturarea focarelor de infectie din cavitatea orala. Aceasta a fost optiunea cea mai eficienta in raport cu varsta pacientei, fiind minim invaziva si conservatoare cu structurile dentare ramase.
· Tratament de canal – necesar pe unul dintre dintii frontali, pentru pastrarea acestuia pe arcada, a avut rolul de a salva dintele. Din cauza distructiei carioase masive, tesutul pulpar (nervul) a fost afectat. Tratamentele de canal au evoluat insa considerabil in ultima perioada din punctul de vedere al sistemelor de tratament si al materialelor, asa incat am putut sa efectuam tratamentul intr-o singura sedinta, lucru care ne-a avantajat in relatia cu pacienta, avand in vedere varsta acesteia.
· Tratament protetic – s-a optat pentru coroane integral ceramice pe dintii frontali datorita naturaletii si biocompatibilitatii acestui material, care asigura o estetica asemanatoare dintilor naturali. In plus, acest tip de material are si avantajul conservarii tesutului dentar. Asadar, aceste coroane ofera o estetica superioara cu o minima preparatie a tesutului dentar. Prin aceasta metoda reusim sa prelungim considerabil viata dintilor in cavitatea bucala, un avantaj major pentru pacienta noastra in varsta de 12,6 ani.

reabilitareTeddyCare

reabilitareTeddyCare

reabilitareTeddyCare

Denisa e un copil care a trecut prin prea multe dureri si situatii neplacute. A suportat insa in mod exemplar toate aceste tratamente, cu increderea ca la finalul lor va avea un zambet sanatos si frumos.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

*Prin completarea acestui formular am citit și sunt de acord cu Politica cu privire la Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal.