ico

Impreuna daruim zambete!

Clinica Teddy Cara a fost implicata, de-a lungul timpului, in mai multe campanii de responsabilitate sociala prin care a daruit ceva copiilor din comunitate sau le-a fost alaturi in semn de solidaritate – sustinem campaniile de constientizare organizate de Asociatia Little People Romania

Din dorinta de a oferi ceva mai mult comunitatii in care ne desfasuram activitatea si de a sprijinii accesul copiilor cu posibilitati reduse la tratamente stomatologice, am initiat campania sociala „Impreuna daruim zambete!”.
Campania se va derula pana in iunie 2014 in parteneriat cu Fundatia Lumina in Suflet si Asociatia Road Wolves . Ne dorim sa subliniem si in acest fel importanta sanatatii dentare pentru o viata mai buna, sa daruim cadouri de sarbatori si tratamente stomatologice copiilor din 4 centre de plasament din Pitesti.

Campanie sociala pentru copii

Campania „Impreuna daruim zambete!” a fost lansata pe 23 noiembrie 2013 cu o prezentare despre importanta igienei orale la care au participat 150 de copii aflati in plasament in centrele incluse in campanie: „Sf. Constantin si Elena”, „Dumbrava Minunată”, „Casa Noastra” si „Centrul de tip familial Gavana”.

Urmeaza doua etape in care implicarea dumneavoastra, pacientii si prietenii nostri, este esentiala si fara ea nu vom putea aduce bucurie si zambete in viata acestor copii cu posibilitati reduse:

Fii Mos Craciun
Impreuna putem oferi daruri si zambete de Craciun
25 noiembrie – 16 decembrie 2013
Impreuna putem darui acestor copii lucruri de care au nevoie in pragul sarbatorilor si le putem arata astfel ca le suntem alaturi. Orice cadou daruit din suflet va aduce multa bucurie si zambete pe chipurile lor. Puteti aduce jucarii, dulciuri, prajituri de casa, fructe, hainute sau carti pana pe 16 decembrie la sediul clinicii Teddy Care – str. Smeurei, nr. 58 (Galeriile Praxis), et. 2, Pitesti, tel.: 0348 421 222.
Darurile oamenilor cu suflet mare vor ajunge la copiii din centrele de plasament chiar inainte de Craciun, pe 17 si 18 decembrie, cand vom merge sa le daruim si sa le cantam colinde.

Tratamente stomatologice gratuite – ianuarie – iunie 2014
Campania sociala „Impreuna daruim zambete!” va continua cu tratamente dentare pentru acesti copii cu posibilitati reduse, tratamente pediatrice de calitate la care nu ar putea avea acces in mod normal. Astfel, o parte din veniturile clinicii Teddy Care vor fi utilizate pentru tratarea problemelor dentare ale acestor copii in perioada ianuarie – iunie 2014. Tratamentele stomatologice vor fi realizate de cei mai buni medici ai clinicilor Teddy Care si Medical Tours Company prin implicarea voluntara a acestora.
Aceasta campanie nu ar fi insa posibila fara pacientii clinicii noastre, asa cum spune si dr. Razvan Savu: „Vreau sa multumesc pe aceasta cale celor care au facut posibila demararea acestui program si ma refer aici la parintii care-si trateaza copiii si adolescentii in clinica noastra. Vrem sa-i facem mandri de faptul ca, atunci cand isi aduc copiii la noi, nu le redau zambetul numai lor, ci si altor copii, care in mod normal nu ar fi avut niciodata acces la astfel de tratamente. Ei sunt adevaratii realizatori ai acestui proiect!”.

Alatura-te campaniei! Implica-te!
Povesteste-le prietenilor tai despre campanie, daruieste din suflet lucruri pentru acesti copii si, nu in ultimul rand, adu-ti la tratamente dentare copilul sau adolescentul. Astfel vei contribui la redarea zambetului sanatos cat mai multor copii cu posibilitati reduse aflati in plasament in cele 4 centre incluse in campanie. O parte din veniturile clinicii Teddy Care vor fi utilizate pentru tratarea problemelor dentare ale acestor copii.


Share Button